La moartea lui Edward VII, la data de 6 mai 1910, cancelarul german, Prince von Bulow, remarca: „In tara in care, fara indoiala, domnii se imbracau cel mai bine, el a fost cel mai bine imbracat domn”. Edward, care a fost print de Wales timp de cincizeci si noua de ani, avea o silueta plinuta, cu o inaltime de numai 1,65 m, 122 cm in piept si 122 cm in talie in momentul incoronarii sale, in 1902, dar din punct de vedere al croitoriei, a fost extrem de influent. Era inca adolescent cand a inceput sa faca numeroasele calatorii in strainatate, care urmau sa ii confere un profil international si, ca print playboy, a avut o mare influenta asupra modei masculine. Fotografiat neincetat, a fost un model de frunte al casei de croitorie Savile Row si a ajutat la reputatia strazii de centru global al excelentei in croitorie.
Denumita initial Savile Street, artera principala din centrul Londrei a fost amenajata la inceputul aniloi 1730 de Richard Boyle, al treilea conte de Burlington, care i-a dat numele dupa cel al familiei sotiei sale. A devenit rapid o zona rezidentiala populara pentru societatea eleganta, impreuna cu strazile adiacente. Printre primii sai locuitori se aflau medici si legendele sugereaza ca, atunci cand croitorii au inceput sa soseasca si sa isi stabileasca sediile in vecinatatea clientilor lor destinsi, medicii s-au mutat. Primul croitor s-a mutat in ceea ce acum se numeste Savile Row, in anul 1806. Pana la jumatatea secolului al XlX-lea, Savile Row si strazile adiacente. cum ar fi Cork, Clifford, Old Burlington, Maddox, Conduit si Sackville, erau cunoscute pentru concentratia de croitori. S-a estimat ca, in anul 1831, Lonrdra avea intre 9 000 si 13 000 de croitori ucenici organizati in sindicate. Revolutia industriala de la sfarsitul secolului al XVIII-lea produsese haine mai variate si mai ieftine. Stofa din lana si lana pieptanata putea fi ajustata si intinsa la abur si sub masina de calcat si pana la jumatatea secolului al XlX-lea, croitorii englezi aveau o reputatie internationala demna de invidiat pentru faptul ca realizau haine cu o forma perfec t definita. De asemenea, ei erau adeptii utilizarii metrului de croitorie, un instrument care a aparut de-abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Faptul ca puteau masura cu precizie corpul clientului le permitea croitorilor ca creeze tipare pe baza unei reprezentari geometrice a anatomiei. Imbracamintea acceptata la inceputul secolului al XlX-lea, costumul de ceremonie care era purtat in timpul zilei si fracul pentru noapte (imaginea opusa), isi avea originea in obsesia aristocratiei engleze pentru sporturile ecvestre Spre deosebire de omologii lor francezi, membrii nobilimii engleze al secolului al XVIII-lea nu stateau tot timpul la Curte, ci preferau sa isi petreaca timpul pe mosiile lor de la tara, unde distractia lor principala era vanatoarea calare. Aceasta activitate necesita jachetele lungi, care erau la moda in momentul in care au fost modificate. Partea din fata a fost taiata, dand nastere la ceea ce urma sa fie cunoscut sub numele de frac. O alta posibilitate era ca partea din fata a jachetei sa aiba un profil oblic, ceea ce a dus la nasterea smochingului.
Secolul al XlX-lea a fost martorul unei evolutii in moda pentru barbati. Uniforma politicoasa si tinuta business standard ale epocii victoriene s-au transformat in redingota (dreapta), care era legata de uniformele militare de pe continent, din epoca lui Napoleon. Era alternativa mai usoara a paltonului sau a mantalei si era purtata numai impreuna cu o jiletca si camasa pe dedesubt, fara haina. Pantalonii, care inlocuisera pantalonii bufanti la inceputul anilor 1800, puteau fi creati din aceesi stofa sau cu un imprimeu in contrast. Din anii 1840, cea mai mare peea pantalonilor era facuta cu prohab central cu nasturi, care inlocuia orificiile frontale cu cIapa ale pantalonilor de calarie anteriori. Redingotele la un rand sau la doua randuri (cele din urma erau mai oficiale) puneau un accent deosebit pe talie si, ca lungime, ajungeau pana aproape de genunchi. De obicei, aveau o cusatur orizontala in talie. Redingotele au fost considerate a fi o alegere mult mai inteligenta in comparatie cu paltonul larg, o haina mai degraba fara forma, creata in Franta, care pur si simplu cadea pe verticala de la maneci in jos. Intr-adevar, expertii de pe Savile Row credeau ca paltoanele de baza nu demonstrau vreun talent in ceea ce priveste tiparul sau croitoria.
Costumul obisnuit a devenit preferat in jurul anului 1850 sau 1860. Tanarul print de Wales, aflat mereu in cautarea elegantei practice, a fost unul din primii sustinatori ai acestui ansamblu, format de regula din trei piese. Desi maniac referitor la corectitudinea stilului vestimentar, printul era dornic sa simplifice codurile vestimentare predominante, complicate ale momentului. La Sandringham, casa lui rustica din Norfolk, de exemplu, a hotarat ca nu era necesar ca invitatii sai barbati sa se schimbe de patru ori pe zi: mai intai un costum de ceremonie, apoi haine de vanatoare pentru inevitabilul moment de calarie, urmate de un costum de ceremonie in timpul dupa-amiezii si, in cele din urma, haina oficiala pentru cina. Printul le permitea insotitorilor sai sa poarte numai doua tinute: tweed pentru vanatoare ziua si tinuta de seara pentru cina. Jacheta la un singur rand de nasturi, cu curea, purtata la vanatoare, cunoscuta sub numele de jacheta Norfolk (imaginea de sus) era larga si avea doua cute duble verticale in fata si una centrala, in spate.
in 1860, printul Edward a decis sa modifice stilul tinutei de seara, multumita celui mai remarcabil croitor de la Savile Row, Henry Poole. Domnia sa i-a cerut lui Poole sa despice coada costumului sau de seara, pentru a crea un smoching mai comod, care ar fi putut fi purtat la intalnirile neoficiale, astfel creand primul smoching modern. Potrivit unor surse, dupa ce milionarul american James Brown Potter a vizitat Sandringham, in 1886, acesta a copiat stilul hainei printului si apoi a purtat-o la clubul sau din Tuxedo Park, New York. Popularitatea stilului a facut ca haina de seara sa fie denumita tuxedo (imaginea de mai jos) in Statele Unite.
Perceptia despre perioada victoriana este cea a unor barbati sobri, cu o profunda etica protestanta a muncii, imbracati intr-un stil sobru, dar aceasta este o simplificare excesiva. in mod cert, 1830 a fost un an de cotitura, atunci cand moartea lui George IV, care fusese print regent din 1811 pana in 1820, a pus capat decadentei vestimentare a perioadei Regentei. Cu toate acestea, mai degraba decat conservatorismul in sine, bunul-gust si o dorinta de a evita vulgaritatea au fost influentele majore asupra hainelor barbatesti din timpul epocii victoriene.
Printul Albert a scris o nota catre curtenii care erau in slujba fiului sau, Edward: “La vesmintele, cu o atentie deosebita pentru curatenie si bun gust, [printul de Wales] nu va ceda niciodata in fata nefericitului stil liber si nepoliticos care este predominant in ziua de azi. Domnia sa nu va imprumuta nimic din moda randasilor sau a padurarilor si, evitand frivolitatea si vanitatea nebuneasca a narcisismului, v avea gija ca hainele sale sa fie de cea mai buna calitate, bine facute si adecvate rangului si pozitiei sale… Printul de Wales trebuie neaparat sa acorde mai multa atentie acestor detalii decat oricine altcineva. Tinuta sa va fi privita mai mult, hainele sale mai criticate”. Comentariile lui Albert rezumau modul in care toti englezii de vita nobila priveau chestiunile legate de imbracaminte. Cu toate acestea, exista o larga varietate a hainelor pe care le puteau purta, iar in 1866 a fost lansata o revista pentru comertul cu haine facute la comanda, The Toilor and Cutter: A TradeJournal a index of Fashion, ca raspuns la interesul din ce in ce mai mare fata de moda pentru barbati. Obsesia printului de Wales pentru haine – acesta isi schimba regulat tinutele, de pana la sase ori pe zi – a stabilit tendintele pentru inalta societate si, prin extensie pentru patura de mijloc. Inovatiile sale stilistice includeau nu numai haine Norolk si fracuri mai scurte pentru seara, ci si palaria Homburg, adusa din Germania, dungile de pe lateralul pantalonilor, mai degraba decat pe partea din fata a acestora (dreapta), adoptarea mansetelor la pantaloni (pentru a proteja partea din spate de solul noroios) si purtarea tweedului la intalnirile cu ocazia curselor. Navigator activ, el a popularizat si sacoul sport bleumarin, combinat cu pantaloni in culori deschise.
Daca Edward era cel mai bine imbracat barbat, atunci Savile Row era locul care ii atragea pe barbatii bine imbracati din intreaga lume. Henry Poole, in special, era croitorul cu conexiuni fara pereche cu elita ce conducea lumea. Poole crea costume pentru printii imperiali japonezi in 1871, iar de atunci cuvantul japonez pentru “costum” este sebiro (sau sabiro), o aproximare a pronuntiei pentru Savile Row.
Va invitam la Atelierul de Creatie Claudiu Ungureanu pentru a reinterpreta impreuna tinutele clasice cu noile tendinte din domeniul fashion si sa descoperiti traditiile croitorie de lux la comanda.
