Rochiile de mireasa si tendintele anului 2016

IMG_3154

Anul 2016 va fi unul cu adevarat special mai ales pentru femeile ce urmeaza sa fie mirese. Cautarea rochiei poate fi o sarcina cu adevarat dificila pentru viitoarele miresici. Intr-o zi cu o asemenea importanta totul trebuie sa fie perfect, iar mireasa si rochia sa va fi cu siguranta in centrul atentiei pe parcursul intregului eveniment.

Pentru a va ajuta sa faceti cea mai buna alegere in ceea ce priveste rochia de mireasa va vom prezenta cateva dintre propunerile designerilor pentru anul in care abia am pasit. Pe langa rochiile de mireasa vom trece in revista si cateva sfaturi scurte pentru doamnele ce urmeaza sa fie nase in acest an si pentru domnisoarele de onoare.

In primul rand in acest an se poarta decolteurile in V pentru rochiile de mireasa: rochii simple, lungi pana in pamant, cu un decolteu generos si elegant. Atentie totusi, daca ai un bust mare, e foarte posibil ca rochia sa nu se aseze pe tine tocmai ca la prezentarile de moda.

Designerii vin si in ajutorul mireselor cu o personalitate extravaganta, care doresc sa ‘’paraseasca’’ stilul clasic. Astfel designerii recomanda rochiile de culoare bej, albastra, aurie sau roz. In ceea ce priveste stilul acesta este neschimbat: se poarta cu precadere rochia de tip printesa, din tul si dantela si aplicatii impresionante.

Nu trebuie sa trecem foarte usor peste stilul clasic, deoarece si in 2016 acesta va fi la putere, iar rochia alba, ca de printesa,  va fi vedeta nuntilor. Noutatea anului pentru aceste modele o reprezinta modelul inflorat aplicat pe dantela.

De asemenea nu trebuie sa omitem faptul ca se poarta si aplicatiile transparente si decolteurile iluzie:  in zona pieptului este aplicata o dantela transparenta cu aplicatii de flori decupate cu laserul sau aplicatii de flori stralucitoare. De asemenea si voalul poate fi extrem de spectaculos, datorita  aplicatiilor.

Sa nu uitam de doamnele ce vor cununa in acest an. Acestea pot purta o rochie lunga, clasica, de culoare rosie, cu un model simplu, dar elegant, care poate sa dea rochiei un plus de frumusete. Marele avantaj al acestei rochii este ca nu se va demoda si este potrivita si pentru alte ocazii.

Daca vrei o rochie mai spectaculoasa, alege una neagra, ca de printesa, care te va ajuta sa te remarci la petrecere si in fotografiile de nunta!

Si nu in ultimul rand, domnisoarelor de onoare li se recomanda o rochie scurta, pana la genunchi, tot din voal, cu un model delicat din dantela neagra.

Bineinteles ca fiecare dintre noi avem deja in minte rochia ideala, insa pentru ca totul sa fie perfect este bine sa te informezi inainte sa achizitionezi o piesa vestimentara atat de importanta, deoarece intr-un final detaliile fac diferenta.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× How can I help you?