Sfaturi utile pentru alegerea unui voal perfect pentru ziua nunții

 

voal

Este foarte important ca viitoarea mireasă să ia în calcul, modul în care voalul se va asorta cu rochia, cu coafura, cu forma feței, cu forma corpului și chiar cu locația în care se va desfășura nunta. În cele ce urmează mai jos, vă prezentăm alte detalii de care ar trebui să țineți cont pentru a vă alege un voal perfect.

Straturile voalului :

După cum spuneam și mai sus, alegerea voalului depinde foarte mult de stilul rochiei dumneavoastră. Astfel  puteți alege intre unu, două sau chiar trei straturi de voal. Cel într-un  singur strat este potrivit pentru un look mai sofisticat, în timp ce la o rochie romantică s-ar asorta un voal din două sau trei straturi.

Primul strat de voal poartă denumirea de  blusher, acesta fiind stratul care acoperă fața miresei atunci când se va afla în biserică, bineînțeles dacă aceasta dorește să-și acopere fața cu voalul. Este o alegere personală, multe dintre mirese găsesc foarte romantic momentul în care mirele ridică voalul pentru primul sărut.

Cum este de înțeles, dacă alegi un voal cu  blusher  atunci trebuie să alegi unul cu mai multe straturi, care să vă permită să întoarceți unul pe spate. Este indicat să alegi un voal care să ajungă până la umeri, de obicei un voal blusher ajunge până la 45 cm lungime. Un voal mai scurt în spate decât în față ar arata cel puțin ciudat. Dacă blusher-ul are mai mult de 45 de centimetri s-ar putea să aveți surprize neplăcute, cum ar fi atingerea sa de buchetul de flori.

Finisajele voalului:

Un voal poate fi finisat într-o multitudine de feluri. În general ar trebui să selectați un finisaj care să se potrivească cel mai bine cu rochia de mireasă. Dacă rochia este una destul de simplă, atunci puteți alege o margine decorativă, poate o broderie. Rochiile structurate tind să arate mai bine cu o panglică pe partea de jos a voalului. Rochiile romantice, moi, vor arata mult mai bine dacă voalul va contrasta cu câteva margini simple și tăioase. De asemenea puteți reproduce anumite detalii de pe rochie pe voal, dar foarte subtil, predominând finețea.
De asemenea se pot adăuga pietre semiprețioase, perle strălucitoare și multe altele. În general imaginația nu cunoaște limite.

Forma feței:

Rolul voalului este acela de a-ți încadra fața, așa că ar trebui să ții cont de acest aspect atunci când vei alege un voal pe care să îl porți în acea zi.

Fața rotundă:  De regulă, o față rotundă este atunci când lățimea feței este aproximativ egală cu înălțimea feței. Tocmai de aceea pare rotundă. Ar trebui să evitați voalurile care vor adăuga volum în părțile laterale, fiind mai potrivit un voal care să ofere volum mai mult în partea superioară a capului. Cel mai potrivit este un voal până la umeri.

Fața pătrată:  Iese în evidență prin trăsături ferme, o formă lată a feței. Voalul potrivit este acela care va da puțină lungime feței și va ajunge cel puțin până la umeri. Volumul în partea superioară este binevenit. De asemenea se poate asorta un voal circular sau în cascadă pentru a distrage atenția de la liniile proeminente ale feței.

Fața ovală:  Este de regulă puțin mai lungă decât lată și este asociată formei unui ou. Toate tipurile de voaluri se potrivesc foarte bine cu această formă, însă trebuie avut în vedere că prea mult volum în laterale sau în partea superioară ar duce la disproporționare.

Fața lungă:  Din cauza faptului că este mult mai mică lățimea decât în cazul unei fețe ovale, este bine să alegeți un voal care să confere volum în laterale evitând volumul din vârful capului.

Forma corpului:

Voalul are pe lângă imaginea estetică  și capacitatea de a proporționa forma corpului. Astfel  dacă ai o ușoară burtică sau un bust mai generos, cu siguranță vei fi mai avantajată de un voal lung, până la vârful degetelor și uneori chiar mai lunguț. Această caracteristică a voalului se datorează faptului că voalul va alungi partea superioară a corpului.

Un corp în forma de pară va fi mai avantajat de un voal pană la umeri sau talie.

Miresele cu forme rubensiene ar trebui să se limiteze la un singur strat de voal mai îngust, pentru a nu adăuga extra volum corpului.

Miresele înalte pot purta fără probleme voaluri lungi, dar celor mignone li se potrivesc mai bine voalurile până la talie sau chiar mai sus.

 Coafura:

Coafura pe care ați ales-o poartă un rol de asemenea foarte important în determinarea modelului potrivit de voal, precum și a elementului de decor pe care îl vei purta pe cap. O coroniță, un voal cu straturi simple sau un voal lung, toate au nevoie de un suport bun, eventual un coc bine format. Un voal moderat ca și lungime ar completa foarte bine o coafură cu părul susținut la spate dar cu șuvițe mai lungi. În cazul părului desfăcut voalul trebuie să depășească cel puțin linia parului.

Amplasarea pe cap a voalului trebuie luată și ea în considerare. Anumitor coafuri se potrivesc mai bine voalurile așezate în partea din spate, însă altele arată mai bine cu voalul prins în față.

Dacă ai parul scurt, poți atașa voalul din față. Când ai părul lung ai multe variante de prindere. Dacă totuși vei avea un coc ridicat, atunci voalul poate fi atașat în partea inferioară a acestuia, cât mai în spate.

Voalul poate fi fixat cu un ac de păr sau un pieptene, dar poate fi prins pe cap și cu o tiară, bentiță sau coroniță. Un sfat bun este să cumperi voalul cu ceva timp înainte și să îl iei cu tine atunci când vei discuta cu stilistul ce iți va aranja părul.

Locația:

Deși pentru multe persoane pare ciudat, voalul se alege și în funcție de locul unde se desfășoară nunta. De exemplu alegerea unui voal foarte lung precum cel Catedral, poate fi potrivită pentru o ceremonie într-o biserică foarte mare, însă în cazul unui loc mic și îngust o asemenea alegere poate fi dezastruoasă.

Trebuie să ții cont de micile aspecte care te-ar putea deranja în timpul ceremoniei și să alegi voalul în funcție de asta. Dacă de exemplu te vei căsători în aer liber sau de ce nu… pe plajă, trebuie să ții cont de multe alte lucruri, nisip, praf, vânt. În acest caz lungimea maximă admisă fiind până la genunchi.

Într-o locație în care bate vântul destul de mult, un voal lung este extrem de greu de controlat, mai ales când vine vorba de ședința foto. O vizieră din voal poate ar fi mai recomandată în cazul acesta.

De asemenea ar trebui să iei în considerare și temperatura de afară. Dacă va fi foarte cald nu vei vrea să fi încărcată și înfășurată în multe straturi de voal care se lipesc de pielea ta.

Știm că unele dintre voi nu se gândeau că sunt atâtea lucruri de care trebuie să ții cont, însă trebuie să faci tot ce trebuie, să cunoști cât mai multe aspecte pentru a putea avea nunta pe care ți-o dorești.

 

× How can I help you?