Lumea costumelor este definită la Londra, Milano și Napoli. O perioada lungă de vreme, monopolul a fost deținut de ateliere din Londra. Pentru piese vestimentare calitative sau deosebite, doritorii își comandau de aici costumele. În centrul Londrei există două străzi care constituie imperiul bărbaților, Savile Row, unde de-a lungul secolelor s-au consolidat cele mai bune croitorii la comandă, iar specializarea în ceea ce privesc cămășile, pantofii și accesoriile s-a întâmplat pe Jermyn Street.
La începutul secolului XX, un număr tot mai mare de turiști englezi își comandă costume în timpul vacanțelor din Italia de sud, Napoli sau insula Capri, încurajând astfel atelierele cunoscute la acea vreme. Spre deosebire de stilul englezesc tradițional, croitorii napolitani foloseau culori și modele mai îndrăznețe și în curând și-au creat propria școală de croitorie, cunoscută sub numele de Bella Figura, definită de haine mai cambrate, umeri căzuți și un corp mai bine evidențiat.
Piesele executate aici excelau prin extravaganță, individualitate și culoare. În anii 1960 și 1970, Parisul ocupa un loc în fruntea modei bărbătești, dar azi s-a diminuat avântul dobândit la acea vreme. Prin renașterea caselor de modă – Dior, Yves Saint-Laurent, Lanvin – influența franceză s-a materializat din nou, cu precădere în forma articolelor de designer, acestea fiind simple și minimaliste, urmărind mai degrabă trenduri zilnice, decât valorile clasice.
Deși asistăm la o luptă dintre nord și sud, întâlnim adesea articole englezești cu o amprentă italiană sau costume milaneze cu o linie a croielii demnă de invidia englezilor. Pe când atelierele de croitorie englezești pun un accent mai mare pe elementele tradiționale, pe o lume a formelor păstrate de demult, italienii sunt adepții unui croi mai lejer, gen pulover și ale unor linii mai cambrate pe corp. În comparație cu costumul italian, cel englezesc pare și azi mai robust și mai greoi, lucru accentuat și de materialele folosite.
