Cum poti planifica o nunta traditionala romaneasca

nunta traditionala romaneasca

Iti doresti o nunta care sa respecte obiceiurile romanesti, transmise din generatie in generatie? Cu rochie alba, muzica populara, invitati numerosi si multe momente artistice traditionale? Iata la ce sa te astepti cand te apuci de planificarea ei.

Obiceiurile variaza in functie de regiunea in care are loc nunta, insa nu te impiedica nimeni sa pastrezi traditiile locului unde te-ai nascut, daca te-ai mutat in alt oras (sau tara).

Sigur ca nu le poti urma pe toate, deoarece risti sa-ti transformi nunta intr-un maraton, insa poti alege ce ti se pare important, interesant si care sa nu solicite un efort prea mare din partea ta si a mirelui. Plus ca unele chestii (vezi strigatul darului) nu mai corespund principiilor etice ale societatii moderne .

Cine-ti poate furniza informatii despre aceste traditii? Bunica sau alta persoana varstnica e cea mai indicata alegere, insa poti apela si la o agentie de organizare. Incepe sa te pui la punct cu detaliile legate de traditii cu 3-4 luni inainte de nunta propriu-zisa.

Multe traditii pot fi greu de pus in practica in marile orase; sosirea mirelui la petit calare pe cal ar fi foarte romantica, dar i-ar fi cam greu sa faca fata traficului rutier, plus ca nu toti barbatii s-ar avanta sa ia lectii de echitatie in febra pregatirii nuntii. O nunta traditionala presupune multi invitati, asa ca va trebui sa stii din capul locului pe cine vrei sa chemi pentru a putea rezerva localul, mai ales ca traditiile nu pot fi toate materializate daca restaurantul se afla, de exemplu, la ultimul etaj al unui hotel sau in centrul orasului.

Stii exact ce vrei, ai facut lista cu tot ce-i realizabil (din punct de vedere practic), acum trebuie sa te apuci sa detaliezi si sa inchei intelegeri cu cei care te vor ajuta, fie ca alegi o agentie specializata – care iti poate pune la dispozitie toate serviciile cerute, chiar daca nu se afla in portofoliul lor – fie ca faci totul pe cont propriu. Va depinde de bugetul tau si abia dupa ce decizi suma disponibila vei putea spune ca ai definitivat lista cu toate serviciile dorite.

Avantaje

  • toata lumea se va simti bine, deoarece este familiarizata cu meniul si stilul muzicii
  • momentele traditionale bine plasate dezmortesc atmosfera

Dezavantaje

  • un meniu mult prea incarcat iti trimite invitatii la somn
  • multe dintre obiceiuri ii solicita mult pe miri, care sunt si asa extrem de agitati
  • daca iubitul tau nu e un mare dansator, s-ar putea sa “joci” de una singura
  • daca vrei o rochie in alta culoare decat alba, ea nu se va potrivi nicidecum cu specificul nuntii tale; prin traditie, rochia de mireasa este alba.

Daca vrei ca nunta sa-ti fie presarata cu evenimente traditionale – dansuri sau alte momente artistice – fa in asa fel incat sa desemnezi una sau mai multe persoane care sa dea startul sau sa-i coordoneze pe cei care vor intra in “scena”, nu o faceti tot voi. De fapt, pe vremuri se anagaja un “vornic” (maestru de ceremonii), care anunta fiecare moment in parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× How can I help you?