In ziua nuntii tale, cu siguranta buchetul de mireasa va fi unul dintre cele mai privite si fotografiate accesorii. Articolul de mai jos te va ajuta sa descoperi ce tip de buchet ti se potriveste, cum sa-l asortezi cu rochia de mireasa si bineinteles cu tema unei zile speciale si anume ziua nuntii tale.
Fiecare mireasa este diferita si are frumusetea ei, astfel fiecare dintre ele are nevoie de recomandari personalizate si individualizate pentru a reusi sa se imbrace fara cusur.Mireasa trebuie sa stie in primul rand care este tipul sau de silueta, pentru ca silueta nu este pusa in valoare numai de rochie, ci si de alte accesorii, cum este buchetul miresei si forma acestuia. Abia dupa ce tipul de silueta va este bine definit, se poate decide aspectul buchetului, forma si culoarea acestuia.
Armonia si echilibrul cu infatisarea dumneavoastra, reprezinta scopul final al combinarii si asortarii hainelor si accesoriilor. Astfel buchetul pe care il veti alege trebuie sa se armonizeze cu tinuta, sa o evidentieze si sa o infrumuseteze in acelasi timp. Acest detaliu nu trebuie sa fie deplasat din context, cu proportii gresite sau greu de purtat.
Conformatia de clepsidra este considerata ideala in cazul miresicilor, deoarece intruneste proportiile ideale intre talie, solduri si umeri, soldurile avand aproximativ aceeasi latime cu umerii. Toate celelalte siluete vor trebui, prin rochiile si buchetele alese, sa creeze iluzia unei siluete mai bine echilibrate si proportionate.
Tipurile de siluete
Atunci cand stii ce fel de silueta ai, vei sti cu siguranta si care sunt croielile si liniile rochiilor de mireasa care te avantajeaza. Pe langa silueta, la alegerea finala va trebui sa tii cont si de proportiile corpului tau, croiala si lungimea manecilor, lungimea voalului, tipul si adancimea decolteului, culoarea rochiei, grosimea si textura materialului, stilul propriu-zis al rochiei.
Rochiile de mireasa
Exista destule stiluri din care poti alege, dar nu uita ca linia si croiala rochiei tale de mireasa vor fi dictate de tipul siluetei tale. Astfel optiunile tale nu sunt nelimitate. Fiind vorba de proportii si iluzii, trebuie sa iti subliniezi punctele forte ale infatisarii si sa le ascunzi pe cele mai putin bune.
Buchetele de flori
La alegerea buchetului de flori, trebuie sa urmezi cam aceleasi principii ca in cazul alegerii rochiei, voalului si culorii acesteia. Pentru ca intr-adevar sa te infrumuseteze si sa ti se potriveasca, trebuie sa iti urmeze linia corpului, sa fie proportionale cu silueta si dimensiunile tale, sa se armonizeze cu coloritul tau natural, sa se asorteze cu nuanta rochiei si sa se potriveasca stilului si temei nuntii.
Denumirile buchetelor sunt: cascada; nosegay; pageant/ lacrima; glob/ rotund; spray .
Silueta si forma buchetului
Silueta clepsidra
Daca te incadrezi in aceasta silueta si esti supla, poti alege oricare dintre buchete, atata timp cat este conform cu proportiile siluetei tale si se potriveste liniei si stilului rochiei alese. Daca esti ceva mai plinuta evita buchetele mici de flori .
Silueta triunghi/ para
Datorita faptului ca ai soldurile mai late sau mai pline decat partea de sus a corpului, va trebui sa eviti buchetele de forma triunghiulara si pe cele tip lacrima, purtate pe brat pentru ca atrag atentia asupra zonei soldurilor.
Silueta triunghi inversat
Daca umerii tai sunt lati sau ai sanii voluminosi, ambele trasaturi dominand impresia fizica , evita buchetele mici si buchetele lungi, in forme drepte.
Silueta dreapta/ dreptunghi
Talia ta nu este bine definita, dar umerii si soldurile nu sunt foarte late. Evita buchetele mici sau pe cele lungi cu forme drepte. Daca esti foarte supla, cu o silueta aproape baieteasca, evita buchetele mari, groase, voluminoase si pe cele lungi cu forme drepte.
Silueta ovala/ mar si silueta diamant
In acest caz circumferinta ta maxima este in zona taliei si abdomenului. De aceea, evita buchetele rotunde si pe cele mici. De asemenea, incearca sa eviti purtarea buchetelor in dreptul abdomenului. Cauta un buchet alungit, pe care sa il porti fie pe brat, fie cazut peste partea din fata a rochiei, distragand astfel atentia din zona cu probleme.
Sfaturi generale
Buchetele mici si rotunde sunt usor de purtat, dar trebuie sa fie proportionale cu inaltimea miresei si cu croiala si lungimea rochiei.
Rochiile voluminoase au nevoie de buchete mai mari si mai dense. Dar chiar si aici, trebuie tinut cont de stilul si croiala rochiei.
Buchetele tip cascada au nevoie de inaltime, astfel nu sunt potrivite mireselor micute de statura.
Buchetele tip lacrima (buchete mai lungi, legate, cu tulpinile florilor vizibile si purtate pe brat, in lateral) nu sunt cea mai buna optiune pentru miresele cu brate lungi sau groase, sau pentru cele cu umeri lati.
Rochiile drepte si rochiile mai scurte sunt puse in valoare de buchete mai micute sau de o singura floare.
Buchetul trebuie sa reflecte tema si stilul nuntii, dar daca rochia ta este foarte simpla nu-ti fie teama sa alegi flori in culori puternice sau un buchet mai extravagant.
Buchetul de mireasa trebuie sa fie mai spectaculos si mai mare decat cele purtate de domnisoarele de onoare. Astfel il vei scoate pe al tau in evidenta, subliniindu-i forma, culoarea si stilul.